Cum am dormit somnul de veci…

El: Mergem pe munte weekendul asta, da? N-am mai mers de muuult!!

Ea: Mergem!:D E vreme buna? Da’ unde sa mergem?

El: E vremea de vai in Bucegi, sa stii!

Ea: Nu vai, nu Bucegi! N am chef sa mi tataie fundul! Hai la ceva mai domol…hai undeva unde-i primavara!

El: Pai ca sa fie primavara trebuie ceva micut…Hmmm…

Ea: Hai in Penteleu! Ba in Ivanetu, ba in Podu Calului!

El: Mmm…e greu de ajuns fara masina…Hai in Tataru! 😀

Ea: Tataru? Cine e acest tatar??

Asa s-a decis. In Tataru cu noi, sambata dis de dimineata, pe urmele tatarilor..aaa..primaverii! Luam microbuzul de Cheia si coboram la Maneciu. Pe drum inmiresmez masina cu sendvisul meu cu branza, ou si leurda, ca sa fie treaba buna! Nu zice nimeni nimic in afara de Andrei care crede ca n-ai voie sa mananci in microbuz dar… Eu sunt asa de mica! Si am gura si mai mica ( :)))) )…Cine sa ma vada?

Ajungem la Maneciu unde inainte de orice, eu caut baie, ca sa fac cinste genului feminin. Intru intr-o bodega care pare parasita ( ca na, e ora 9 dimineata ), intreb 2 tineri flacai de o baie. Unul mai burtos se uita la mine de sus in jos, de jos in sus leeeent, se da un pic in laturi parca sa-mi investigheze si posteriorul si mi zice “Da, sigur! Pe acolo!” “Yessss, am trecut testul! “, gandesc eu si ma amuz pe seama sinceritatii omului…Mie-mi plac oamenii sinceri! Daca esti badaran, macar fii badaran pe fata, fara ocolisuri! E mai bine asa si pentru celalalt si pentru tine, tre’ sa stii cine esti, dom’le! Ne echipam si…Pi cai, ostasii mei! N-avem cai, maria ta! Atunci…pi curand! Planul e sa ajungem pe Varful lui Crai, apoi la Cimitirul Eroilor din Tabla Butii, Valea Stanii si intors la Cheia, urmand sa gasim o stana buna in care sa ne petrecem noaptea, caci n-am luat cortul cu noi.

/Tataru/image001.jpg

In Maneciu trebuie sa ajungem la baraj si sa-l traversam asa ca urmam calea ferata dezafectata pe care vegetatia isi face de cap. Intotdeauna am un sentiment minunat cand vad astfel de bucati de natura in care omul si a bagat coada si apoi, incet, incet, natura isi ia drepturile, invadand pe nestiute locul si transformandu-l in teritoriul ei.

/Tataru/image002.jpg

In sat, vrem sa ne aprovizionam cu apa de la o fantana. Un domn apare dintr-o curte cat ne holbam la o fantana de pe marginea drumului si-l intrebam daca e buna apa. Zice ca nu prea se poate lua din ea si il rugam sa ne aduca din casa. Se uita cu drag la noi, are numar de Bucuresti la masina si cred ca ne simte sangele capitalist asa ca ne da apa cu placere. Ajungem pe baraj unde, fara sa ne dam seama, ne urmeaza 3 catei. Pe unul l-am racolat din sat iar pe ceilalti doi de pe baraj. Andrei are un lipici extraordinar la caini, copii mici si doamne de varsta a treia asa ca ma astept ca cel putin unul din catei sa ne insoteasca pana mai tarziu ( nu ne-am intalnit cu nici o doamna de varsta a 3-a )… De pe baraj apare o culme a muntilor Grohotis cu petice de zapada pe ea, desi unde suntem noi primavara a venit deja, spre incantarea mea destul de vocala.

/Tataru/image022.jpg

Incepem sa urcam, domol si constant ca sa iesim in creasta, initial printr-o padure de pini frumoasa. Marcajele sunt noi si din belsug iar Andrei oricum stie drumul asa ca inaintam cu spor. Unul dintre catei se intoarce acasa si…cei 3 apostoli erau 2! Andrei ma mustruluieste ca n-am citit despre traseu, ca nu m-am interesat de zona si ca nu mi-am facut pregatirea temeinic. Are dreptate si recunosc ca de asta data, in afara de un jurnal si niste poze, n-am sapat mai adanc, lasandu-ma in baza lui. Nu-i chiar o atitudine buna si admit ca nu voi mai fi asa delasatoare data viitoare. Noroc ca-i sunt draga ca altfel…!! Iesim pe o culme si de acum vom urma drumuri de caruta, ba urcand ba coborand, cu Clabucetul Maneciului singuratic in dreapta si Varful lui Crai inainte. Intotdeauna am fost mai motivata cand mi-am asezat obiectivul drept in fata. Asa-i si magarul din desene animate cu morcovul legat de o undita, in fata ochilor lui. Hmm….

/Tataru/image032.jpg

Incep sa prind un mare drag de catelusa galben spre roscat, ca o vulpita, blanda foc si un pic alintata. O botezam Gica iar pe companion, Jan. Gasim un pet pe care-l taiem si le punem apa de baut prietenilor nostri pentru ca intre timp soarele incepuse sa bata cu putere iar ei isi scosesera limbile la inaintare.

/Tataru/image033.jpg

Peisajul e minunat, soarele mangaie fetele, bocancii sunt cei molcuti asa ca nu am probleme cu talpile inca, tricoul e suficient pentru caldura de afara, cateii ne arata drumul, pomii sunt infloriti, cerul e albastru si viata e minunata!

/Tataru/image003.jpg

/Tataru/image004.jpg

Mai dam un colt si hopa! Apare Ciucasul in stanga, de dupa culmi impadurite, ca o piatra mare aruncata dupa cineva si uitata acolo. Are inca zapada destula deci daca voiam primavara aici si iarna acolo, am ales bine!

/Tataru/image005.jpg

/Tataru/image006.jpg

In vale se vad casutele catunul Slon iar noi mergem mai departe pe culme, apropiindu-ne cat mai mult de Varful lui Crai.

/Tataru/image008.jpg/Tataru/image010.jpg/Tataru/image011.jpg

Facem pauza de pranz, ne devoram sendvisurile cu masline, branza si leurda, le impartim cu musafirii ( sau gazdele? ) nostri si…luam o pauza meritata!

/Tataru/image009.jpg

Dam peste un om frumos tare care paste cateva vaci si un bouras, stam la o tacla cu el, iar eu nu pot sa nu ma gandesc cat de linistita, pasnica si impacata ar putea fi o astfel de viata simpla, in relatie stransa cu natura si ciclurile ei, cu animalele si pamantul crud. Da, mi-ar lipsi internetul, botinele cu toc si filmele pe ecrane mari dar as avea privelisti nemarginite, aer tare si vindecator, opincute din piele, mii de stele si mai ales timp sa cuget, sa simt, sa gandesc si sa ma impac cu mine, cu ceilalti si cu Coordonatorul. Ehh..poate mai tarziu sau poate in alta viata?

Ajungem la o stana maricica, frumoasa si foarte bine izolata, cu mai multe incaperi si bancuta afara, acoperita, care ne face cu ochiul dar…e inca devreme, nu mai mergem? De pe pridvor se vede Grohotisul si varful nostru tinta. E o pajiste lina in fata si ne jucam un pic cu catelusa scumpa. Dupa mangaieri si alinturi imi dau seama ca ceva e in neregula asa ca o dez-botez pe catica iar de acum se numeste Tzutzi. Ahhh, e mult mai bine!

Mai mergem un pic si ajungem la stana in care a dormit Andrei acum 3 ani, buna si ea, izolata bine, pe un delusor cu panorama frumoasa. Iar ne gandim ce sa facem si hotaram sa atacam varful caci, din nou, e prea devreme sa dam stingerea! Incepem un joc muzical in care unul fredoneaza o melodie iar celalalt trebuie sa ghiceasca ce e. Eu si cultura mea muzicala avem mari lipsuri insa ma tin de scor cand Andrei ( ruacherul 😛 ) ma surprinde recunoascand melodia:

https://www.youtube.com/watch?v=PSqILPaz1KU

O interpretam amandoi cu jale si speriam un iepure care tasneste din padure prin fata noastra. E clar, trecem la Led Zepelin! Ne reculegem in fata stanii, cu o poza frontala, veseli nevoie mare, mai discutam problema foametei mondiale cu Tzutzi si o luam iar in sus.

/Tataru/image012.jpg

Langa stana s-a amenajat un ditamai izvorul asa ca ne adapam cu totii ( Jan s-a pierdut de acum sau s-a plictisit ca nu-l bagam in seama asa de mult ca pe Tzutzi ) cu apa rece si hranitoare. Tzutzi stranuta de fiecare data cand bea din apa rece asa ca ne gandim sa luam apa la pachet si pentru ea.

/Tataru/image013.jpg

Varful lui Crai pare mititel de departe, dar cand ajungi la poalele lui te apuca o lene de zici ca e luna aia in care trebuie sa mergi la birou si in weekend…Ma convinge Andrei sa urcam pentru ca vom avea privelisti minunate asa ca abandonez idea de a ocoli si imi misc trupusorul in sus, domol, pentru o doza de dramatism femeiesc.

/Tataru/image014.jpg

Putin sub varf gasim niste stanci mari care formeaza o intrare asa ca ne aventuram spre ele. E un portal! Dupa putin vaj-vaj-vrum-vrum ajungem in…Retezat!

/Tataru/image015.jpg

Nu stiu cum, dar ne intoarcem iar in Tataru dupa 2 decenii petrecute in exterior si 5 minute petrecute in interior ( interiorul capului, desigur! ). Sub varf colcaie brandusele sensibile, in bataia vantului, iau eu si Tzutzi ne culcusim langa ele in asteptarea fotografului. Ajungem pe varf unde te cuprinde subit un sentiment de libertate si de apartenenta cum rar intalnesti. Pun softshell-ul pe mine si ma apuc de vorbit cu orizontul, ca asa, ca pe dincolo, ca de ce, ca nu stiu, ca n am cum, ca o sa incerc si pan’ la urma o dam la pace si hotarasc ca o sa incerc ce-am vorbit si sa o fiu mai deschisa.

Il oblig si pe fotograf sa stea la poza si o luam la vale repejor ca ne-a batut vantul destul. Nu inainte sa-mi fac de cap putin…

/Tataru/image018.jpg/Tataru/image017.jpg

Se cam aduna norii asa ca grabim pasul un pic… Andrei stie vreo 2 stane bune de innoptat asa ca nu ne facem griji.

/Tataru/image019.jpg/Tataru/image021.jpg

Spre vest e mai bine dar spre est se vad fulgere si tunetele ne urmaresc. Parca numai deasupra noastra nu se intampla nimic rau. O fi un semn?

/Tataru/image023.jpg/Tataru/image024.jpg

Se zareste stana pe care vrem sa o inchiriem si ii dam tare, un pic speriati de cat de aproape se vad fulgerele. Lasam o stana pe un picior dinspre vest caci avem una mai buna in fata, zice Andrei. Inaintam cu motoras la picioare dar apreciem ce se intampla in jur totusi… Ajungem la stana dorita si…surpriza!! E de nota 4! Din 10! Pe langa faptul ca are o multime de gauri si nu e izolata bine, o parte din ea e constituita dintr-un…autobuz! Adica metal. Fulger, metal pe creasta, fulger, metal pe creasta. Nu i bine! Da-i la vale, poate ajungem la Tabla Butii! Ne uitam pe GPS si vedem ca-i la mai putin de 1 km asa ca pornim iar motorasele.

/Tataru/image027.jpg

Ma grabesc tare caci am si obosit iar fronturile de furtunica se cam unesc in spatele meu. Andrei descopera o oaza de viata si nu ezita sa o pozaze desi incepuse sa picure.

/Tataru/image025.jpg/Tataru/image026.jpg

Eu ajung la Cimitirul Eroilor aproape alergand, imi dau jos rucsacul, inspectez zona, ma uit la cer si decretez in sinea mea…Eu nu mai plec de aici! Aaa…adica in seara asta, nu…pe veci!

/Tataru/image028.jpg

In ciuda aparentelor, cimitirul nu e deloc macabru, nu e inspaimantator nici macar dupa lasarea serii si ofera un minunat adapost in caz de nevoie. Si nevoia era aici! Ne instalam culcusul si profitam de ultimele raze ale soarelui care intra exact peste locul de veci…aaa..de dormit! Urcam pe un varfulet in cautare de semnal caci eu de cateva ore ma intrebam ce a facut Halepa in semifinale in Germania asa ca-mi sun consultantii. Mmm…a luat bataie…Nu-i bai! Data viitoare o sa fie mai bine! Macar a luat bataie repede Sharapova! Asta da victorie! Si uite-te la cer!

/Tataru/image029.jpg

Ne intoarcem la culcus si punem de o mamaliga cu branza. Aburii ies si ne facem griji ca de la miros n-o sa se zvarcoleasca numai Tzutzi, ci si chiriasii de drept… Evitam cu succes dansul umbrelor mancand repede, repede si hranind si catica.

/Tataru/image030.jpg

Ne dam in petec sa prindem punga cu mancare undeva sus, langa poarta cimitirului, cu o sfoara. Masluim un sistem de avertizare sonora foarte eficient impotriva animalelor salbatice, dintr o cana si clanta portii si ne intrebam care sunt sansele reale sa ne invadeze cineva sau ceva…Tuzuzti e de paza, mancarea e departe, culcusul e bun, asa ca…hai la somn!

Aprind o lumanare, vorbesc cu domnii ostasi, le multumesc pentru ce-au facut, constientizez faptul ca daca nu erau ei, dormeam pe la vreo stana darapanata, ma impac cu ei si ma bag in sacul de dormit tip mumie. Cei doi pereti ofera o protectie buna contra vantului iar temperatura nu a scazut prea mult pe timp de noapte.

/Tataru/image031.jpg

Andrei se trezeste din ora in ora sa verifice daca e ok, se zvarcoleste si doarme iepureste, mai mult pentru a se asigura ca eu sunt ok si dorm si ca Tzutzi e la locul ei pe sacii de nisip… Avea emotii caci a fost prima noapte dormita de mine in afara cortului sau a refugiului asa ca ii multumesc pentru grija, dormind in mare parte neintoarsa. Sunt incantata la maxim pentru ca, in ciuda sfaturilor, mi-am luat pufoaica cu mine si am pus-o in jurul mijlocului peste noapte. Mie asa mi-a zis bunica, sa acopar salele orice ar fi, daca vreau mostenitori! Si de vrut, vreau! Spre dimineata mi-am pus polarul pe mine, in rest a fost ok doar cu bluza de corp din lana – o minunatie de inventie! Cum si asa nu prea a dormit, Andrei o scoate pe Tzutzi la o plimbare matinala pe varfulet pentru a fotografia rasaritul. Eu ies mai repede decat era de asteptat din culcus si-l sperii pentru o clipa pe Andrei care m a confundat cu un urs, de la distanta. Ma intreb daca ar trebui sa mai slabesc vreo 2 kile si mi vad de procesele diminetii…

/Tataru/34.jpg/Tataru/35.jpg

Eu raman la discutii filozofice cu muntii, vaile, copacii si ostasii necunoscuti iar Andrei pleaca in padure in cautare de …leurda, flori si raze blande.

/Tataru/36.jpg/Tataru/37.jpg/Tataru/38.jpg

/Tataru/39.jpg

Imi savurez cafeaua saptamanala cu Tzutzi langa mine, mangaiata tare tandru de soare si de vant, in tacere si pace, fericita calm si cald de toata isprava de a veni aici, acum, cu cine trebuie. Incerc sa nu ma gandesc la nimic si sa fiu atenta la ce percep cu simturile, sa ma intorc in mine in locul ala plin de adieri cuminti, sa mi aduc aminte cine sunt si ce mi doresc sa fac, sa mi dau seama ca incep sa-mi demonstrez ca pot mai mult decat ma asteptam de la mine.

Daca vreodata ai fost intr-o pasa proasta, in vreo depresie sau vreo cumpana emotionala, daca te-ai simtit intunecat sau cel putin umbrit, muntele si natura in general e cel mai bun antidot pentru tine! Stiu ca pare la limita fantasticului dar lucrurile astea asa de simple ca aerul curat, apa curata, vantul aspru de munte, iarba mica si puternica sau padurea inalta si falnica, pot sa te reinnoiasca intr-o clipita, sa te curete de tot fumul care nu-i al tau si sa te reincredinteze tie, cu drag!

/Tataru/40.jpg/Tataru/41.jpg

Facem bagajelul si ne luam la revedere. Multumim locuitorilor si celor care au construit acest omagiu, ne luam apa de la izvor si pornim spre Valea Stanii, pe curba de nivel deocamdata.

/Tataru/42.jpg/Tataru/43.jpg

/Tataru/44.jpg

Ajungem rapid in Poiana Stanii si facem un popas de realimentre. De aici se urca o culme destul de sustinut pana cand intram pe curba de nivel care o sa ne livreze fix in Cheia.

/Tataru/45.jpg

Ajunsi in Cheia, cumparam un kg de cabanosi bine-meritati pentru Tzutzi care a fost un caine de nadejde, foarte tandru si drag care, fara voia lui a fost vegetarian timp de 2 zile. O pazim de dulaii care vor sa o insface si o lasam afara in timp ce intram intr-o carciuma, sa asteptam autobuzul – Nu inainte sa trag o boceala strasnica pentru ca nu putem sa o luam cu noi, pentru ca…daca pateste ceva? pentru ca a inceput sa schiopateze si asta doar din vina noastra, ca am mers pe coclauri si altele… Ma dreg la o portie de cartofi prajiti cu muraturi asortate foarte bune si ieftine dar imi ramane gandul la ea, sufletel drag care a venit cu noi pentru ca voia sa si ia lumea in cap pentru cateva zile poate…

Plecam, si eu raman cu ochii zgaiti pe geam pana la Maneciu cu speranta ca o voi revedea… Nelinistea imi e potolita aproape de Maneciu cand zaresc un catelus galbui-roscat pe marginea drumului, stand cuminte la o pauza, in drum spre casa…Era ea! Tip la Andrei care doarme. Sau poate doar imi doream prea mult sa o zaresc si sa-mi pot linisti gandurile…

/Tataru/46.jpg

Adelina

30 aprilie, 2015

Ps: Da, stiu ca-s multe poze! Dar n-am putut sa ma abtin, sunt prea frumoase! Multumesc, Andrei!

https://photos.google.com/share/AF1QipNnhU1G0_aOO_kxyCz60PEHMqaY6VHz8CzpMq2V4jzAAH0AaJhQk6IGtQUzGfsDfw?key=LXN3SDZSZkhTazVZTFhKbmV4dDZ4eHg2UkpNbkFB

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s